Sesiunea ordinară nr. XVII din februarie 2014

 DSC6420Peste 500 de primari, vice-primari și secretari de comune din România au participat în perioada 16-19.02.2014 la cea de-a XVII-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România. Evenimentul a avut ca temă centrală „ABNEGAȚIE, ALTRUISM, ARMONIE și AUTORITATE ÎN ASOCIAȚIE - 2014” și a fost organizat sub înaltul patronaj al domnului Dacian CIOLOȘ, comisarul Comisiei Europene pentru agricultură și dezvoltare rurală.

Au fost invitați și au participat la acest eveniment dl. Nicolae-Liviu DRAGNEA, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, domnul Daniel CONSTANTIN, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, doamna Rovana PLUMB, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, doamna Mariana CAMPEANU, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, domnul Vanik BERBERIAN, președintele Asociației Primarilor Rurali din Franța (Association des Maires Ruraux de France), doamna Tatiana BADAN, președintele Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova. }n cadrul evenimentului, d-na Tatiana BADAN a declarat: „Aș vrea să remarc faptul că pe an ce trece relațiile noastre cu prietenii și frații din România se intensifică și se consolidează pe zi ce trece. Tot mai multe comunități locale de pe ambele părți ale Prutului se înfrățesc si dezvoltă relațiile. Credem că a fost inspirată ideea noastră comună de a crea Consiliului Comun al Autorităților Locale din România și Moldova, idee pe care am realizat-o împreună și care deja începe să dea roade. Se ne amintim doar de ziua de 31 august 2013, Ziua Limbii Române, când doar într-o zi s-au înfrățit 25 de comunități locale de pe ambele părți ale Prutului. Această cale trebuie s-o urmăm și s-o consolidăm. Este una din cele mai eficiente căi de apropiere și distrugere a barierelor și hotarelor care ne-au fost impuse pe parcursul istoriei. Sperăm ca în câțiva ani să nu mai rămână nici o comunitate locală din Republica Moldova, care să nu fie înfrățită cu una sau mai multe comunități locale din România”.

S-au discutat atât aspecte legate de activitatea zilnică a comunelor, despre legislația care guvernează activitatea comunelor, despre fondurile europene aflate la dispoziția comunelor, etc. cât și despre activitățile statutare ale asociației.

În cadrul evenimentului au fost conferite Diploma de excelenţă şi Titlul de merit „Nicolae SABĂU” – „Chintesenţa frumuseţii Cântecului popular naţional” – 2013, doamnei Maria VASILESCU, primarul comunei Țânțăreni, județul Gorj, Filialei județene Olt și domnului Mircea VELICA, primarul comunei Izbiceni, județul Olt, doamnei Tatiana BADAN, președintele Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova, primarul satului Selemet, raionul Cimișlia, domnului Gheorghe STANCU, primarul comunei Bascov, județul Argeș și domnișoarei Anișoara POPESCU, comuna Cezieni, județul Olt și, în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru contribuţia lor la promovarea şi păstrarea valorilor şi civilizaţiei tradiţionale specifice satului Românesc. De asemenea, s-au conferit, în cadrul celei de-a v-a ediţii, Ordinul de merit, Trofeul și diploma de excelenţă „Corneliu LEU” – 2013, domnului Nicolae PANDEA, primarul comunei Ștefan cel Mare, județul Călărași, domnului Constantin MOLDOVAN, primarul comunei Mănăstirea Humorului, județul Suceava, doamnei Maria PETRARIU, primarul comunei Vânători Neamț, județul Neamț, doamnei Gabriela IACOBICI, primarul comunei Grădina, județul Constanța și domnului Cornel NANU, primarul comunei Cornu, județul Prahova , în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru activitatea depusă în domeniul literaturii şi publicisticii în mediul rural. De asemenea, s-a acordat Diploma de excelență „Corneliu LEU” – 2013 și doamnei Ambasador Iuliana GOREA-COSTIN, înaltul reprezentant al Guvernului României pentru Republica Moldova, pentru strădania deosebită prin care a sprijinit inițiativa ACoR privind Ziua Limbii Române.

S-a lansat, de asemenea, și Ordinul de merit, Trofeul şi Diploma de excelenţă „Ivan PATZAICHIN”, (tofeul a fost oferit la această primă ediție chiar d-lui Iva Patzaichin). Ordinul de merit, Trofeul şi Diploma de excelenţă vor fi conferite începând cu cea de-a XVIII-a sesiune ordinară a Adunării generale din anul 2015. La lansarea acestui ordin, dl. Ivan Patzaichi, fost canoist român, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984 și triplu laureat cu argint, a declarat: „Mi-ar plăcea ca acest trofeu să fie dedicat excelenței în lumea satelor, să fie acordat comunelor care sprijină excelența în sport, pentru că tinerii de la țară au nevoie de susținere. Sper ca acest trofeu să încurajeze tinerii să devină mult mai mândri de faptul că trăiesc la țară”.

În data de 18 februarie, pe postul Realitatea TV, consiliul director al Asociației Comunelor din România a participat la o ediție specială a emisiunii „Jocuri de Putere”, realizată de Rareş Bogdan împreună cu Ion M. Ioniţă.

Mesajul domnului Dacian CIOLOȘ

Ziua Limbii Române - Corneliu LEU

View the embedded image gallery online at:
http://acor.ro/februarie-2014#sigFreeId818d8c781d