Imprimă această pagină

Comunicat de presă

În perioada 17 – 20 septembrie 2018, o delegație din partea aparatului executiv al Asociației Comunelor din România (ACoR), precum și un reprezentant din partea Asociației Municipiilor din România (AMR), au participat la o vizită de studiu și schimb de experiență, în Oslo, Norvegia, la invitația partenerilor de la Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia (KS).

Întâlnirea a fost programată în vederea elaborării în comun a primei variante a cererii de finanțare aferente proiectului pre-definit „Îmbunătățirea accesului la servicii a cetățenilor și a calității serviciilor – o administrație publică locală transparentă și responsabilă”, ce urmează a fi finanțat din Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021 în cadrul Programului “Dezvoltare locală și reducerea sărăciei, creșterea incluziunii romilor”.